luni, 5 decembrie 2016

Cadouri speciale, brodate cu drag!


Să simplificăm goana după cadouri! Am bodat special pentru Crăciun două seturi cadou, pentru cei mari și pentru cei mici. Nu, ele nu vor fi același cadou pentru toți, dar nici nu veți avea parte de discuții "al lui e mai frumos..." sau "aș fi vrut și eu la fel ca ea..."

Deci e foarte simplu - personalizați același cadou, pentru mai mulți. Schimbați numele sau culoarea broderiei și gata!

Dar nu lăsați decizia pe ultimul moment!

Seturile de mai jos costă 80 lei fiecare. Un set e compus din două piese, fiecare putand fi personalizată cu broderiile de mai jos, cu numele fiecăruia, sau cu o altă broderie pe care o alegeți din pagina "Alege o broderie".

Săculețul și ciorăpelul pentru cadouri sunt din bumbac satinat. 
Dimensiunea săculețului este de 30x35 cm.

Cele două pernuțe sunt din bumbac satimat, cea pătrată având dimensiunea de 40x40 cm.


Nu suntem inflexibili, niciodată! Puteți comanda și un singur produs din set, la prețul de 45 lei. Și acesta poate fi personalizat după cum am detaliat și mai sus: ca in imagini, nu numele sau cu altă broderie aleasă din pagina noastră de modele.






Moșul aduce noi broderii




A trecut grăbit încă un an, să le mulțumim celor care sunt lângă noi mereu cu un  cadou personalizat!
Noi ne-am pregătit cu noi modele de broderii pe care le puteti vedea în pagina "Alege o broderie".

Deci alegeți ce se potirvește și sunați-ne ca să avem timp să brodăm ceea ce vă doriți. 



miercuri, 5 octombrie 2016

Model de broderie pentru un trusou de botez


   Vă propunem un model de broderie pentru un trusou de botez personalizat. Noi l-am mai folosit pentru micul Paul, dar ne-am amintit cu mare drag de acest model și ni l-am imaginat brodat cu o mulțime de nume: Mihai Binecuvântat... sau Ioana Binecuvântată de Maica Sfântă protejată...
   Faceți o încercare și veți vedea că orice nume am broda ar suna minunat! 
Acestea sunt cele mai dulci amintiri de oferit finilor, odată cu primirea numelui de Botez.

duminică, 2 octombrie 2016

Broderie pe materiale de cea mai bună calitate


        Despre broderiile noastre ați aflat deja, dar noi ne mai mândrim și cu alt lucru, deosebit de impotant, calitatea materialelor pe care brodăm.
       Sunt numeroase cazuri când aplicăm o broderie pe un articol al clientei sau clientului; dar sunt si mai multe cazuri in care croim și produsele pe care umează să le brodăm la cerere.
       Ceea ce este la fel de important ca broderia, este ca materialul din care croim articole noi-nouțe să fie și acesta de foarte bună calitate. Nici nu ne putem imagina că o mămică spală ruscacul de grădi sau fața de masă și culorile ar ieși la spălat! Nu! Suntem deosebit de atente când achiziționăm textilele, le testăm pentru a vedea cum se comportă la spălare și călcat. 
      Și mai este un lucru important pentru noi: ața cu care brodăm - și aceasta trebuie să treacă testele! La fel și orice accesorii de pazmanterie încorporăm în articolele pe care aplicăm broderiile Căsuței cu Povești Brodate. 
        Testați-ne! Alegeți o broderie, hotărâți o dimensiune de prosop și sunați-ne!

duminică, 18 septembrie 2016

Broderie cu aspect tradițional pe o ie reușită


   Deși broderia este realizată cu o mașină de brodat, rezultatul a uimit mulți ochi. Calitatea rezultatului s-a ridicat la aspectul unei broderii manuale. Sigur că o ie moștenită de la bunica este cea mai dulce pânză peste inima urmașei, dar nu toate avem de unde moșteni sau din ce sa facem asemenea cadouri fetelor noastre dragi. 
     Soluția? Cu pricepere și cu o mașină de brodat profesională, cu materiale de calitate, se poate obține o bluză cu care te poți mândri oriunde în lume. 
Variantele sunt simple: fie ai un material (din lada bunicii) fie preferi pânza noastrâ topită (cum se făceau cândva), apoi alegi modelul de brodat și vii la măsurători la noi. 
       Ia va fi gata pentru evenimentul special unde dorești să uimești.


marți, 13 septembrie 2016

Trusoul personalizat pentru botez, află detaliile care fac diferența


 Pentru că trusoul pentru botez este foarte important, am detaliat mai jos toate produsele incluse de noi: calitatea materialului, dimensiunea fiecărui articol, posibilitatea de a broda orice.

Trusou-botez-personalizat-casuta-cu-povesti-brodateTrusou-botez-personalizat-casuta-cu-povesti-brodate-cutie

Toate elementele trusoului sunt așezate într-o cutie delicată, cu imagini vintage, accesorizată cu dantelă și organza, accesorii ce se regăsesc și în toate elementele trusoului. 
- Pânza de mir/crasma este realizată din două straturi de pânză din bumbac 100%, decorată cu o dantelă fină și personalizată cu o broderie în ton cu tema botezului.
Prosop pentru copil  70x140 cm, din bumbac 100%, accesorizat cu dantelă fină din bumbac și organza, personalizat cu aceeași broderie ca și pânza de mir.
- Fașa este realizată din pânza de bumbac ca și pânza de mir, lunga de 150 cm, accesorizată cu dantelă fină pe margine și personalizată prin broderie cu tema botezului.
Sticluța de mir împodobită cu panză din bumbac, dantelă și organza, personalizată cu tema botezului, iar acest accesoriu poate fi detasat de sticlă pentru a nu se murdari cu ulei în momentul folosirii.
- Prosopul pentru preot 50x90 cm, din bumbac 100%, accesorizat cu dantelă și organza, personalizat cu o broderie în tema botezului. 
-Săculețul cu săpun pentru preot este realizat  din pânza de bumbac și dantelă, personalizat cu o broderie și contine un săpun pentru copii, parfumat discret și ambalat într-o folie transparentă pentru a fi protejat.
Batista bebelușului este realizată din aceeași pânza de bumbac, cu dantelă pe margine și personalizată print-o broderie cu tema botezului, aceasta putând fi folosită și ca marturii de botez pentru invitati.
        Alături de o imagine se poate broda numele copilului și data botezului.

Sună-ne și spune-ne la ce trusou te-ai gândit și noi îți oferim soluția personalizată!
Ne poți face o vizită pentru a vedea fiecare obiect și pentru a te convinge. Te așteptăm cu drag!


luni, 12 septembrie 2016

Taina botezului și semnificația obiectelor din trusoul de botez


     Câte ceva despre Taina botezului și semnificația obiectelor din trusoul de botez

      Cei mai mulți dintre noi am participat la un botez, fie ca părinți, fie ca nași, dar de cele mai multe ori, prea preocupați de organizarea evenimentului cu tot ceea ce presupune el, pierdem din vedere semnificația cea mai importantă, și anume, slujba botezului și ceea ce se intamplă pe parcursul acesteia. 
      Botezul este începutul vieții în Hristos si în Biserica, iar nasii, care devin "părinții spirituali", mărturisesc credința în numele copilului botezat. Taina botezului reprezintă scufundarea copilului în apă de trei ori în numele Sfintei Treimi, moment în care coboară harul Duhului Sfânt, iar copilul este iertat de păcatele strămoșești, renaște duhovnicește și devine membru al Bisericii Creștine.

      Slujba botezului este compusă din două părți :

  • Prima parte este cea a dezlegării pentru alungarea duhurilor rele și se face în pridvorul bisericii. Aici are loc lepădarea de satana, unirea cu Hristos și mărturisirea credinței prin rostirea de către nași a Crezului. Urmează tămâierea în jurul mesei și a cristelniței, ce simbolizează buna mireasmă a Duhului Sfânt care alungă mirosul greu al păcatului. 
  • Cea de a doua parte reprezintă slujba botezului și cea a mirungerii ce cuprinde rugăciuni pentru sfințirea apei de botez și a untdelemnului "bucuriei " cu care copilul este uns înaintea botezului: pe frunte, piept, mâini și picioare și din care preotul toarnă apoi de trei ori în apa botezului.
        Copilul este scufundat de trei ori în cristelniță (în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh). Scufundarea de trei ori reprezintă cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt, iar afundarea în apă este de fapt moartea noastră pentru viața de păcat de până atunci, iar ieșirea din apă este învierea noastră împreună cu El, pentru viața cea nouă. 
        După ce este scos din apă, preotul dă copilul nașilor care poartă pe brațe pânza de mir/crasma și-l înfășoară cu ea pe acesta. 
       Acum este momentul când preotul aprinde lumânarea pe care o țin nașii, pentru a arăta lumina harului primit la botez. 
  După alte rugăciuni preotul unge trupul celui botezat cu Sfântul și Marele Mir. 
       Preotul, nașul și copilul înconjoară de trei ori cristelnița și masa pe care este Sfânta Evanghelie, ceea ce reprezintă semnul bucuriei Bisericii pentru primirea în sânul ei a unui nou credincios. 
       După acest moment preotul taie perii capului copilului, în semnul Sfintei Cruci, ca semn că s-a lepădat de omul vechi și s-a îmbrăcat în cel nou. 
      Nașii îmbracă copilul în veșminte noi, după care preotul îl duce în fața Sfântului Altar și îl impărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos. 
       Aici se încheie slujba botezului, după care nașii, părinții și invitații merg să petreacă în cinstea celui mai nou membru al Bisericii Creștine.